Sfântul Ilie, aducătorul de ploi – 20 iulie

In Memoriam Dan Radu Manusaride

Publicăm astăzi un articol pe care l-am gasit început de regretatul Dan Radu Manușaride, dar pe care nu a mai apucat să-l finiseze și să-l publice în 2018, Dan mutându-se în lumea dreptilor la data de 12 iulie 2018.

Dan este creatorul conținutului acestui site, iar articolul a fost găsit într-o arhivă din 2018.

Dan Radu Manușaride a fost publicist, autor de carte, membru fondator al Uniunii Elene din România și al Comunității Elene Elpis Constanța.

Dumnezeu să îl odihnească în pace și să îi dăruiască lumină veșnică.

 

 

În fiecare an, pe data de 20 iulie, se prăznuieşte Sfântul Ilie, care este o divinitate populară ce a preluat numele şi data celebrării de la Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Sfântul Ilie este cinstit de creştini ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă, dar şi ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, atestată prin numeroase tradiţii şi datini.

Sfântul Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab, în regatul Israel din Samaria. Potrivit tradiţiei, Sovac a văzut, la naşterea lui Ilie, oameni îmbrăcaţi în veşminte albe care îl înveleau pe fiul său în haine de foc şi îi dădeau să mănânce o flacără. Preoţii templului din Ierusalim au interpretat vedenia considerând că Ilie a fost ales de Dumnezeu pentru slujirea profetică.

În perioada sa pământeană, Ilie a săvârşit şi păcate, cel mai mare fiind uciderea părinţilor săi, la îndemnul diavolului. Dumnezeu l-a iertat, l-a trecut în rândul sfinţilor şi l-a urcat la cer într-o trăsură cu roţi de foc trasă de cai albi înaripaţi.

Sfantul Ioan Gura de Aur susține că Ilie a fost îmbrăcat de Dumnezeu în haina îngerească. Iar Sfântul Maxim Mărturisitorul afirmă: “Dumnezeu a arătat din vechime măririle minunilor și semnelor și s-a folosit de modul înnoirii, mutând spre alt chip de viață decât cel în trupul supus stricăciunii pe fericiții Ilie și Enoh, nu prin prefacerea firii, ci prin schimbarea conducerii și îndrumării ei“. Aceste afirmații ne-ar face să vorbim de prezența sa în

Sfântul Ilie fiind cunoscut ca cel ce a adus prin rugăciunea sa seceta asupra poporului din Israel și apoi ploaia care a salvat poporul de la moarte, a ajuns să fie cinstit și ca cel ce aduce ploi.

Leave a Reply